Categorized | Calendar

Perenitate și Rezistență

Posted on 03 May 2017

Dan Lupescu despre…

                                        Romanul Spirala și chiparosul

                                            sau Perenitate și Rezistență

                                                       de Marga Rita POPELI TATU

                                                                         ( II )

Frumoasă și incitantă ca o poveste de dragoste fără pereche (ca fiecare dintre cele o mie și una de povești salvatoare ale Șeherazadei, ca provocator-galantele narațiuni de amor din Decameronul lui Boccaccio ori ca nestematele din Hanul Ancuței, una dintre cele trei capodopere create de Mihail Sadoveanu) -, cartea venerabilei doamne Marga Rita Popeli Tatu are, totodată, virtuți de roman cu tentă mitică și legendară, culturală, spirituală și chiar metafizică.

Admirabila, nonagenara autoare ține să sublinieze că sâmburele real al romanului său este îmbrăcat cu pojghița umorului și a ficțiunii -, de mare finețe, adăugăm noi, umorul; de largă respirație: ficțiunea.

Numai un cititor grăbit, precipitat și superficial ar putea emite ipoteza că romanul Spirala și chiparosul nu dispune de personaje bine conturate, nu înglobează caractere puternice sau ezitante și fragile, generoase, avare ori rapace, nici conflict/ conflicte generatoare de pasiuni înfocate și tensiuni incendiare, desfășurări dramatice, violențe, atacuri sângeroase și finaluri tragice.

Toate acestea pot fi întâlnite la tot pasul, secvențial sau global, fulgerător ori în desfășurare aparent liniară, însă într-o viziune, structură și construcție narativă care nu pot fi încadrate nici în aria/ specificul romanului clasic, de tip balzacian: roman doric (de tip masculin, cum – din perspectiva esteticii receptării – l-a definit Nicolae Manolescu, în cea mai șocantă carte a sa de la începutul anilor 80: Arca lui Noe), nici în acela proustian, de analiză psihologică, roman ionic, în viziunea aceluiași reputat critic Nicolae Manolescu, și nici în zarea romanului corintic (concept de absolută originalitate, creat de criticul român amintit), adică a romanului modern, care se naște după Marcel Proust (În căutarea timpului pierdut, 1913-1927), avându-i ca reprezentanți de excepție pe James Joyce (Ulisse, 1922), Franz Kafka (Procesul, 1925), Andre Gide (Falsificatorii de bani, 1926), Albert Camus (Străinul, 1942, lângă care poate fi invocată Căderea – structură narativă insolită și solitară), Robert Musil (Omul fără însușiri, 1930-1933), Herman Hesse (Lupul de stepă – 1927, Jocul cu mărgele de sticlă – 1943), autori și opere de certă valoare la nivel mondial, care au exercitat, decenii la rând, roluri de magisteriu și au avut influențe benefice asupra multor literaturi.

Ecouri din marile școli ale romanului european se insinuează discret, uneori abia perceptibil, în paginile romanului Spirala și chiparosul, scris cu un soi de înfiorare orfică, inițiatică, dar și cu setea irepresibilă de cunoaștere a esenței lumilor trecute, prezente și viitoare, de Marga Rita Popeli Tatu.

Cadențat după tainice ritmuri cinematografice și desfășurat pe un enorm cadran panoramic, alternând zonele de lumină blândă, cu acelea de beznă devastatoare, de smoală, ca la începuturile lumii, cu orbitoare, ultrarapide secvențe stroboscopice, evidențiind, instantaneu, cu febrilitate maximă, chipuri și umbre cvasi-indescifrabile -, romanul-călător, romanul-călătorie (în timp și spațiu) al doamnei Marga Rita Popeli Tatu ne poartă, de-a lungul următoarelor 21 de capitole, prin anii de pubertate și adolescență, primă tinerețe și început de maturitate ai Europei, în fapt, prin multitudinea problemelor specifice antichității grecești – suport pentru civilizația, cultura, în special pentru arta europeană și universală; după cum însăși se exprimă.

Altfel spus, trecem pe nerăsuflate prin universul poliedric al unor sute de personaje, din vremea lui Pisistrate controversatul, din împrejurimile Acropolei și de pe Stânca lui Ares-Areopagitul, din Piața veche – Agora, apoi pe urmele lui Hadrian și ale lui Cronos, zeul canibal, pentru a reveni, brusc, într-o plimbare prin vechiul cartier, prin Atena modernă, după care țâșnim, printr-o nouă buclă în timp, în arealul unor amintiri, cu iz fantastic, despre Zeița Atena, serbările dionysiace, Tesmophoriile, lumea fabuloasă a Atenei înainte de Pericle – până la un nou salt, de cangur celest, în Grecia reîntregită, și din nou, în altă direcție: la zidul lui Temistocle, până în mrejele misterioasei Calypso din insula Ogigio.

A treia parte din amețitor-pseudo-oniricul și, totuși, realistul roman Spirala și chiparosul – realist chit că-i vorba de sute și sute de alte personaje din lumea miturilor, intrate în memoria noastră colectivă – cuprinde 16 capitole: periplul, într-o croazieră cu un vapor de lux, dar cu popasuri mirifice, prin Grecia insulară.

Cititorului îi sunt oferite noi și noi pagini, de Rug și flacără (putem afirma, citând titlul unui film românesc, turnat după un roman al lui Eugen Uricaru), despre Myconos, insula vrăjită, istorii din Dodecanez, Cos, leagănul lui Hipocrate, hărțuielile și atacurile turcilor, Rodos, orașul trandafirului, împărăția regelui Minos, povestea Lânii de Aur, expediția argonauților, Împărăția adormită, până la plonjoanele irezistibile în slava mărturiilor celebrului arheolog Arthur Evans (director al Muzeului din Oxford la 1900, care aduce lumină în istoria Cretei), în sălile maiestuoase ale Muzeului Heraclion, în strania Insulă Sfânta Irina-Santorini (rest al furiei zeilor focului și pământului, al unei lupte între elemente, spațiu împărțit între sumbru și lumină), culminând cu Catastrofa vulcanică (Akrotiri – Pompeiul minoic, singurul bine conservat din epoca bronzului, datând din jurul anului 1.500 înainte de Hristos, așadar din vremea lui Zamolxe).

Poposind în cartierul Phirostephani (în drum spre Phyra, la revenirea de la Akrotiri), autoarea este șocată de  imaginea părții restaurate a satului, cu deschidere spre vulcan și Kaldera, parte așezată pe marginea prăpastiei, mușcătoare și mișcătoare în ani de groază.

Gândul îi fuge spre realitățile de acasă, de acum: Privind acest spectacol aducător de frumusețe, dar și de moarte, mă întorc cu gândul la plaiurile subcarpatine, cu pădurile defrișate, terenurile dezgolite și dizlocate. În ultima vreme, se scurg acoperind casele satelor cu oameni disperați, rugile către Dumnezeu fiindu-le singura speranță în vremuri mai bune. Branul, drumurile spre Sinaia și Predeal primesc cu multă resemnare tonele de pământ montan care, în cădere, sfidează parapeții din beton, acoperind șoselele întărite cu cheltuieli de nedescris.

Revenită în România, în apartamentul din București, de pe str. Grigore Alexandrescu -, romanciera Marga Rita Popeli Tatu trece rapid din ficțiune în realitate, trezindu-se, cu amărăciune și luciditate dureros de dulce, cu picioarele pe pământ: Problemele cotidiene mă rup de Atena. Urmărind direct situația din țară, cu inundații și dislocări de terenuri deluroase, cu conflicte sociale și politice urmate de nesiguranța zilei de mâine, trag concluzia metaforică:  <Nu-i pace la umbra măslinului zeiței Atena; nu-i pace sub chiparosul din țara lui Galilei și nici sub stejarii dealurilor noastre românești.> PĂCAT!

…Astfel se încheie – aidoma unui cerc/ inel de vârstă în trunchiul secular al unui gorun tracic ori asemenea unui cerc hermeneutic, de comprehensiune și înțelepciune, de interpretare și descifrare a unor tâlcuri greu bănuite, din spirala țintind cerul – cartea fascinantă a unei scriitoare experimentate, deplin stăpână pe arsenalul stilistic al prozei adevărate, iradiind lumina iubirii de oameni și a bucuriei de a împărtăși cu aceștia valorile veritabile, care ne-au perpetuat specia în istorie.

Dincolo de orice paradox, romanul Spirala și chiprosul – în care autoarei, celor doi fii ai săi, familiilor acestora (o notă aparte pentru nepoatele cu chipuri de înger și întrebări încuietoare) le revin roluri de personaje în jurul cărora se învârt toate cele, deși unele par să se rezume la prezențe discrete – poate fi citit și în registrul unei opere științifice, grație acribiei documentării, dar, se înțelege, înainte de toate, ca operă de creație ficțională, pornind de la mituri, legende, conducători militari și politici, intrigi și realități din ultimele două milenii.

Cartea doamnei Marga Rita Popeli Tatu se citește, repetăm,  cu sufletul la gură, aidoma unui roman fabulos ori unei Comedii umane, având ca personaje desprinse din legendele Olimpului, dar și din zările reale ale unei istorii a Greciei de acum 2.000, o mie sau numai de acum o sută de ani ori doar din ultimele decenii.

În această cavalcadă neobosită prin horbota de biografii, destine, unele puternic ancorate în istoria Atenei și a celorlalte orașe-state ale antichității grecești, altele mai palid conturate, romanciera acordă rolul de prim-plan, locul central și, dacă vreți, tronul regal omului. Omului în confruntare neostoită, adeseori absurdă, cu Timpul, dar și cu vanitățile spiritelor înguste, cu deșertăciunile și blestemele dintr-o mereu, sinucigaș deschisă Cutie a Pandorei.

Dens, cât se poate de dens, ca desfășurare și ritm narativ, romanul Spirala și chiparosul amestecă, într-un creuzet miraculos, într-un malaxor polifonic, percepții fugitive, conjugate, nu rareori, cu impresii fugoase, abia developate din geana unei antilope dezlănțuite , a unui stroboscop care fulgeră fără încetare, cu înfiorări și scânteieri de spirit înalt, cultivat cu acuratețe, rigoare și delicatețe, hrănit permanent cu dorul de obârșii, cu iubirea fierbinte față de limba strămoșească, față de glia străbună și de acel spirit al locului/ Spiritus Loci, luminând straniu din concentratul aurifer numit patriotism, cuvânt de care ne tot sfădesc să ne rușinăm mai marii asasini ai lumii de azi.

                                                                                    DAN LUPESCU

                                                                     Craiova, 12 martie – 3 mai 2017

 

 

Arhiva

Activitate

Vizite: 2446927