Categorized | Patria noastră

Patriarhul

Posted on 06 September 2017

Patriarhul

          Aflăm din Biblie (în „Ieşirea”, capitolul 17) cum îşi ajutau israelienii profeţii, ca aceştia, la rândul lor, să-i ajute să câştige bătăliile: după ce Moise şi-a scos poporul din robie, acesta a fost nevoit să se confrunte la Rafidim cu oastea numeroasă a lui Amalec şi, spune Sfânta Scriptură, „atunci când Moise îşi ridica mâinile” spre cer, oamenii lui învingeau, iar când obosea – era bătrân şi bătălia ţinuse aproape o zi – şi-şi lăsa mâinile în jos, „biruia Amalec”. Văzând astea, doi dintre ucenicii lui, Aaron şi Or, ca Moise să nu lase mâinile în jos şi să-şi ţină palmele în continuare orientate către cer şi astfel oastea lor să învingă, „îi sprijineau mâinile, unul dintr-o parte şi unul din alta”, până Amalec a fost distrus şi tot poporul lui a fost trecut „prin ascuţişul sabiei” de către oştenii lui Moise.

          M-am întrebat de multe ori: dar noi cum i-am ajutat pe cei care ne-au scos – precum Moise pe evrei – din robie? Când Vieru, Ungureanu, Lari, Gheorghe Ghimpu au lăsat mâinile în jos, obosiţi, decepţionaţi, lehămetiţi – le-am apucat noi braţele lor să le ridicam şi să le sprijinim să stea cu palmele orientate spre cer precum nişte radare care să capteze binecuvântările divine, atunci când am avut cea mai mare nevoie de ele?!

          Unul dintre ultimii patriarhi ai poporului, care şi-a purtat – cu cei enumeraţi mai sus, la care s-ar adăuga şi alţii, −  poporul prin pustie în drumul lui către libertate, este Mihai Cimpoi.

Egiptul nostru a fost URSS, iar faraonii – conducătorii lui partinici.

          Sunt convins că atâta vreme cât braţele lui Cimpoi mai sunt orientate către cer, adică scriu, aştern pe file rânduri şi gânduri − suntem puternici şi nicio oaste de-a amaliciţilor nu ne va putea învinge.

          Când însă vom simţi că − precum nişte aripi obosite de zbor – braţele îi sunt gata să se lase în jos, să i le sprijinim, să i le ţinem sus, ca acestea să poată comunica cu cerul, cu albăstrimea şi curăţenia lui, şi astfel să învingem şi noi.

          Fac acest îndemn, pentru că în istorie au câştigat nu atât popoarele care şi-au ascultat profeţii, cărturarii, patriarhii, cât cele care i-au respectat.

          Calitatea Domniei Sale de mare cărturar, unul dinte cei mai iluştri basarabeni ai tuturor timpurilor, din familia Russo-Hasdeu-Stere, i-a umbrit-o întrucâtva pe cea de mare luptător, de profet, de purtător de sabie, nu doar de condei a lui Mihai Cimpoi.

          Prezenţa lui acordă importanţă oricărui eveniment, politic sau cultural.

Participă generos aproape la toate manifestările, unele, cum e şi firesc, de-a dreptul lipsite de relevanţă, la care e invitat de multe ori – câte 3-4 pe zi.

Cineva m-a întrebat ceva mai de mult dacă domnul academician nu oboseşte participând la atâtea evenimente.

          Nu! am spus, precizând: evenimentele obosesc, dar Cimpoi – niciodată.

Cimpoi nu oboseşte, pentru că e aşteptat, pentru că e ascultat, pentru că e iubit.

Este considerat cel mai mare eminescolog român.

          În Basarabia există un cult al lui Mihai Eminescu, întreţinut de Mihai Cimpoi.

Una dintre cele mai importante realizări ale literaturii române din toate timpurile este „Dicţionarul enciclopedic Mihai Eminescu”, pe care aş îndrăzni să-l compar cu o Catedrală. „Dicţionarul” lui Cimpoi e Domul din Köln al literaturii române. Domul din Köln a fost construit vreme de 500 de ani. Domul lui Cimpoi a fost edificat în 5 ani. Domul din Köln a fost construit de o mie de meşteri. Domul lui Cimpoi – de un singur meşter…

          Academicianului i-a servit, bănuiesc, drept model Enciclopedia Lermontov, alcătuită de Academia Rusă de-a lungul a peste trei decenii de un colectiv de peste 100 de persoane.

Academia care a făcut Dicţionarul Eminescu se numeşte Mihai Cimpoi.

E o lucrare la care Cimpoi a muncit neîntrerupt zile şi nopţi, „câte 25 de ore din cele 24 câte le are o zi şi o noapte”, cum afirmă.

          La o întâlnire de acum câţiva ani, la care ne invitase preşedintele României, în timp ce acesta ne vorbea în biroul lui de la Cotroceni, l-am observat pe M. Cimpoi, care stătea alături, notând ceva pe filele pe care le avea cu el; am crezut că academicianul conspectează sfaturile preţioase pe care ni le dădea preşedintele Ţării, dar, când din întâmplare am tras cu coada ochiului, am descoperit mirat că Mihai Cimpoi scria… un capitol din „Dicţionarul Enciclopedic Eminescu”. Şi la alte întruniri, între un discurs şi altul, între o observaţie pertinentă şi alta, am putut vedea că Cimpoi era nedespărţit de „Dicţionarul” la care adăuga noi file, lucrarea născându-se  astfel sub privirile noastre.

          Acest Dicţionar este însăşi biografia sa de cercetător şi critic literar, din care mai tinerii săi colegi să poată învăţa cum să-şi facă o biografie, rezumată la o frază formulată astfel de către Mihai Cimpoi: „Sunt un om de cultură devenit destin”.

          Unul dintre marii critici români, în linia Maiorescu-Lovinescu-Călinescu, nu are ambiţia să fie cel mai bun din satul sau din cartierul său, ca alţi critici de-ai noştri, care se tem să treacă Prutul, el fiind respectat, citit, citat, pretutindeni unde se scrie şi se vorbeşte româneşte.

          Un critic pune diagnosticul unei literaturi. Cimpoi are reputaţia de a pune diagnosticuri exacte, care odată cu trecerea timpului se întăresc şi devin formule, etichete, definiţii.

La adunările de la Uniunea Scriitorilor de odinioară, exegetului i se reproşa mereu că „ar scrie doar despre prieteni”. Remarca Domniei Sale a fost una strălucită: „Dar care e vina mea că prietenii mei sunt talentaţi?”

          I se cerea să-şi laude duşmanii, care erau scriitorii netalentaţi. Pentru că Cimpoi n-a urât niciodată pe nimeni, el ştiind să impună respect chiar şi celora care nu-l respectă.

Un om de echilibru. Un munte de cunoştinţe. Un filozof al culturii. Un cititor de meserie. Un critic de geniu. O enciclopedie ambulantă. O conştiinţă. Un profet dintr-o lume ca nelumea. Un patriarh.

          Acesta e Mihai Cimpoi, contemporanul nostru, omul care-şi suprapune fericit biografia sa cu biografia Cărţilor sale.

Nicolae DABIJA

 

Arhiva

Activitate

Vizite: 2446945