Categorized | Reportaj

Obiceiuri şi tradiţii ale popoarelor din Uniunea Europeană

Posted on 17 May 2010

Facultatea de Management, Inginerie Economică

în Agricultură şi Dezvoltare Rurală

Obiceiuri şi tradiţii ale popoarelor din Uniunea Europeană

1

Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti a organizat, în condiţii impecabile, în data de 7 mai 2010, o sesiune de comunicări ştiinţifice în limba engleză, având ca temă  “Obiceiuri şi tradiţii ale popoarelor din Uniunea Europeană”. A fost cea de-a şaptea ediţie, participanţii la această excepţională manifestare, studenţii şi  profesorii de la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, de la alte universităţi din ţară şi din străinătate, foşti studenţi şi dascăli de renume, au trăit câteva ore de maximă conectare la valorile artistice şi ştiinţifice ale ţărilor Europei.

31

Conf. Univ. Liliana Popescu, coordonatoarea acestei manifestări, a urat participanţilor un călduros bun venit şi l-a invitat pe rectorul universităţii, Prof. Univ. dr.Ştefan Diaconescu, să vorbească despre semnificaţia zilei Europei.

” Foarte puţini ştiu, cu excepţia majorităţii dintre dvs., că la data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene, cea de astăzi. În fiecare an, la 9 mai, pe tot cuprinsul continentului se serbează ziua Europei, pentru a marca istorica declaraţie din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe, Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. S-a pus  piatra de temelie a unei federaţii europene. Ceea ce ministrul francez a propus a fost crearea unei instituţii europene supranaţionale însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost adresat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un  sentiment de dezolare. Prin urmare, totul a început în acea zi, iar liderii Uniunii Europene, întruniţi în cadrul summit-ului de la Milano, în 1985, au decis ca la data de 9 Mai să fie sărbătorită Ziua Europei. Fiecare ţară, care alege în mod democratic să adere la Uniunea Europeană, îşi însuşeşte valorile sale fundamentale de pace şi solidaritate. Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică şi socială, care ţine cont, în acelaşi timp, de dimensiunile de mediu şi regională, garanţii ale unui nivel de viaţă decent pentru toţi cetăţenii. În timp ce Europa ca atare de secole, elementele care o compuneau , în absenţa regulelor şi instituţiilor, nu au fost suficiente în trecut pentru a preveni tragedii dintre cele mai îngrozitoare. Integrarea Europei nu va avea loc nici într-o zi, nici în câteva decenii. Există încă numeroare deficienţe şi imperfecţiuni evidente. Proiectul început în perioada de după cel de-al doilea război mondial este încă nou. În trecut, eforturile făcute în direcţia unificării Europei se bazau pe dominarea unui grup de către altul. Aceste încercări nu puteau continua pentru că cei învinşi nu doreau decât un  singur lucru, redobândirea libertăţii. În prezent, ambiţiile complet diferite, construirea unei Europe care respectă libertatea şi demnitatea tuturor  naţiunilor care intră în alcătuirea sa. Doar astăzi Europa poate deveni stăpână pe destinul său şi poate juca un rol pozitiv în lume. Uniunea Europeană este în slujba cetăţenilor săi, păstrându-şi valorile, obiceiurile şi limba. Aceştia se simt în Europa ca acasă. A devenit deja o tradiţie ca în preajma zilei de 9 Mai, anual, să fie organizată o sesiune ştiinţifică în limba engleză a studenţilor de la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Actuala ediţie cu tema “Obiceiuri şi tradiţii ale popoarelor din Uniunea Europeană”, reprezintă continuarea unei noi şi frumoase activităţi în cadrul acestei facultăţi. Evenimentul ştiinţific reuneşte atât studenţi, cât şi cadre didactice, nu numai din universitatea noastră, ci şi din ţară. Îi salutăm şi le dorin succes în derularea simpozionului la care sunt implicaţi. Această sesiune ştiinţifică are ca scop dezvăluirea unora dintre obiceiurile şi nepreţuitele valori ale popoarelor din familia europeană, văzute prin ochii unor tineri de abia trecuţi de 19 ani. Sunt prezenţi aici şi reprezentanţi din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru învăţământul superior, invitaţi din învăţământul preuniversitar, de la universităţile din Cluj şi Iaşi, cadre didactice şi elevi de la Slatina şi Călăraşi, unde funcţionează două sucursale ale acestei facultăţi. Îi salutăm şi suntem onoraţi de prezenţa Domniilor lor la această acţiune. Vă urez succes şi sper ca această idee de a lărgi orizontul asupra cunoaşterii şi înţelegerii obiceiurilor şi tradiţiilor popoarelor Uniunii Europene , precum şi folosirea limbii engleze în  prezentarea acestora, se va extinde şi la alte colective de studenţi ale facultăţilor clasice. Încă dată, mult succes”!

21

Decanul facultăţii, Prof. Univ. Dr. Adrian Toma Dinu, a spus, printre altele:

” Permiteţi-mi să salut şi să declar deschise lucrările celei de-a şaptea ediţii a sesiunii ştiinţifice în limba engleză a studenţilor Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Agricole  şi Medicină Veterinară din Bucureşti, se siune cu tema “Obiceiuri şi tradiţii ale popoarelor din Uniunea Europeană”. Această manifestaţie, aşa cum s-a menţionat deja, este organizată anual, cu ocazia zilei de 9 Mai. Să nu uităm că 9 Mai este o dată cu multiple semnificaţii pentru români – Ziua Independenţei României, sfârşitul celui de al II-lea război mondial şi Ziua Europei. Putem spune, fără să exagerăm, că Europa sărbătoreşte ziua României şi România sărbătoreşte ziua Europei! 9 Mai a devenit tradiţională şi la noi în cadrul Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală prin seria de manifestări ştiinţifice a studenţilor, ajunsă astăzi la a şaptea ediţie. A fost posibil acest lucru, graţie activităţii nemijlocite a colegelor noastre de la limba engleză, doamna prof. Liliana Popescu, colaboratoarei Domniei sale, Sima Elisabeta, doamnei profesoare Blajovici Liana, care a răspuns provocării, Damina Costin, studenta noastră şi “antrenoarea” dvs. , doamna Rodica Stancu, de la universitatea din Cluj, dar şi sponsorilor noştri. Mult succes în desfăşurarea simpozionului dvs.!

A urmat un program artistic excepţional, susţinut de studenţi talentaţi, care au pus suflet şi multă muncă în prezentarea obiceiurilor şi tradiţiilor popoarelor europene. S-a cântat, s-a dansat, s-au bucurat toţi cei prezenţi de frumuseţile Europei, frumuseţi care vor apropia din ce în ce mai mult cetăţenii ei şi vor cimenta tot mai mult această construcţie numită Uniunea Europeană.

Alexandru Ioan BĂDOI

Au fost acordate următoarele premii:

Premiul I

1. Târtea Ştefan

2. Tătaru Cătălin

3. Stănculete Alexandru

4. Trăistaru Roxana                Anul III Agroturism

5. Turea Georgiana

6. Titirişcă Andreea

7. Murariu Philip – Anul I Agroturism

Premiul II

1. Borca Ioana – USAMV CLUJ   (Sânziene)

Premiul III

1. DIMOFTE Loredana Veronica

2. Rângioagă Emilia Ionelia        ->  Anul II IE Filiala Călăraşi   (Sânziene)

MENŢIUNI:

1. Voinoiu Marina

2. Enache Mihaela

3. Lisov Emilia                     -> Anul I Agroturism  (Franţa)

4. Corbu Claudia

5. Călin Ionuţ Alexandru

6. Popescu Iuliana Cristina         -> Anul I Agroturism  (Anglia)

Premiul Special:

1.Necula Raluca               – Master anul I USAMV Bucureşti

2.Păduraru Gabriela           – Master anul I USAMV Bucureşti

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

foto-15

16

17

18

19

20

211

22

23

24

25

26

28

29

27

30

311

32

33

34

35

36

37

38

39

40

41

Comments are closed.

Arhiva

Activitate

Vizite: 1099509