Categorized | Horoscop, Timp liber

Horoscop

Posted on 12 May 2009

Berbec

Ai un început de săptămână foarte bun. Mergi la o aniversare şi vei cunoaşte o persoană foarte agreabilă. Ai de gând să începi o nouă afacere, dar trebuie să-ţi pregăteşti acţiunile cu grijă. Încearcă să-ţi normalizezi relaţiile de serviciu, şefii nu vor mai fi atât de înţelegători ca până acum. Dă dovadă de înţelegere faţă de o persoană mai în vârstă, fii tu cel care întinzi mâna celui aflat în dificultate.

 

Taur

Nu tot ce zboară se mănâncă, spune un proverb. Ai grijă cum îţi construieşti viitoarele acţiuni în afaceri, este timpul crizei mondiale. Cei din jurul tău te apreciază, dar nu toate ideile tale dau roade. Sfatul nostru este să iei în seamă şi alte oportunităţi decât cele de până acum. Persoana iubită te alintă, îţi este aproape, dar este timpul să-i arăţi aceeaşi atenţie ca la începutul relaţiei voastre.

 

Gemeni

Este timpul să te laşi în voia intuiţiei tale. Nu vei avea decât de câştigat. Eşti trist din cauza unor mici eşecuri, dar, cât de curând, vei reuşi să-ţi împlineşti  un vis mai vechi: vei pleca într-o călătorie din care te vei întoarce cu amintiri de neuitat. Vei cunoaşte oameni interesanţi şi vei avea şi un câştig financiar. Atenţie la starea de sănătate, trebuie să te prezinţi la un control medical.

 

Rac

Eşti din ce în ce mai rezervat faţă de o anumită persoană. Uită trecutul şi acceptă oferta unor prieteni de a petrece sfârşitul de săptămână la munte. Ai nevoie de o schimbare. Este vremea să încerci o anumită temperare a spiritului critic, atât faţă de prieteni, cât şi faţă de colegii de muncă. Nu desconsidera mâna întinsă. În plan sentimental, la mijlocul săptămânii, ai parte de o oarecare răceală din partea persoanei iubite. Fii vigilent!

 

Leu

Te gândeşti din ce în ce mai serios la căsătorie. Persoana de lângă tine este, pe zi ce trece, tot mai atentă cu tine. Încearcă să acorzi importanţa cuvenită problemelor profesionale, nu le trata cu superficialitate. Poţi începe o importantă afacere care îţi va aduce o nesperată răsplată financiară. Evită speculaţiile! Banii se risipesc foarte uşor când vrei

să-i înmulţeşti pe căi speculative!

 

 

Fecioară

Vei avea o surpriză de proporţii. La început de săptămână te vei întâlni cu o persoană pe care nu ai mai văzut-o de foarte mulţi ani. Se va reface o mai veche prietenie, dar va fi benefică şi în plan financiar. Te gândeşti tot mai mult să-ţi schimbi maşina şi nu ştii ce marcă să-ţi alegi. Ai grijă la taxa de înmatriculare, te poate costa mai mult decât îţi poţi permite.

Balanţă

Aştepţi concretizarea unor idei în care ţi-ai pus mari speranţe. Trebuie să ai răbdare, totul este sub control. Cu câteva zile în urmă ai avut surpriza de a primi un răspuns afirmativ la o propunere interesantă. Încearcă să fii mai operativ, mai punctual în luarea deciziilor. Aştepţi cam mult de la cei din jurul tău: nu toţi oamenii sunt în slujba adevărului şi al binelui.

 

Scorpion

Începutul săptămânii este foarte important pe plan sentimental, pentru că este favorabil decizilor şi planurilor importante în ceea ce priveşte relaţiile sentimentale. Nu uita că se apropie sezonul concediilor şi trebuie să te hotărăşti în ce colţ de lume vei pleca. Fii mai grijuliu cu aspectele financiare: criza nu a trecut!

 

Săgetător

Eşti pus în situaţia de a lua o hotărâre de importanţă majoră în plan sentimental, dar nu neglija nici problemele de serviciu. Este timpul să te hătărăşti în a lua taurul de coarne, cum se spune. Încearcă să abordezi şi alte planuri profesionale: este timpul tău, culege roadele muncii tale temeinice de până acum.

 

Capricorn

Nu mai este niciun secret: nu stai prea bine pe plan financiar. Încearcă să te detaşezi de gândurile mai puţin plăcute. Cu seriozitatea care te caracterizează, cu temeinicia lucrului bine făcut, vei reuşi să îmbunezi “balaurul”, parcă aşa este numit şeful tău direct, nu? Pe plan sentimental ai noroc spre sfârşitul săptămânii. Vei întâlni o persoană care-ţi va alina grijile şi-ţi va da o doză de speranţă.

 

Vărsător

Se anunţă o săptămână mai tensionată decât de obicei. Ai grijă la sfaturile pe care ţi le dă o persoană mai în vârstă, nu-ţi doreşte decât binele. Vei fi nevoit să lucrezi mai mult decât de obicei, poate vei  sta şi peste programul obişnuit. Nu uita că persoana iubită te va aştepta cu zâmbetul pe buze, ceea ce înseamnă foarte mult în aceste timpuri de criză!

Peşti

Trebuie să iei o hotărâre importantă în ceea ce priveşte atitudinea ta faţă de sacinile de serviciu. Nu mai căuta scuze, toţi cei de lângă tine au observat o anume capitulare în faţa problemelor de serviciu. Stă în puterea ta de a echilibra balanţa. Pe plan financiar, nu trebuie să spunem mai mult: fii mai chibzuit!

Comments are closed.

SONDAJ

Cine consideraţi că se face vinovat de situaţia economică şi financiară a României?

View Results

Loading ... Loading ...

Arhiva

Activitate

Vizite: 110340